Știai că mai mult de un sfert din toate persoanele din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare suferă de probleme dentare determinate de neglijență. Acest lucru se datorează faptului că tratamentele dentare sunt destul de costisitoare, dar o bună parte se datorează și temerilor nefondate față de procedurile medicale și dezinformării cu privire la acestea.
Cu toate acestea, majoritatea oamenilor știu ce presupun coroanele dentare și faptul că ele pot fi montate atât pentru învelirea și protecția unui dinte natural deteriorat și slăbit, dar și direct pe implanturile dentare înlocuind astfel dinții naturali pierduți.
Pe de altă parte, când vine vorba de dinții din față, mulți pacienți se arată sceptici deoarece nu știu că astfel de coroane pot fi confecționate pentru orice fel de dinți, nu doar pentru molari sau premolari.
În rândurile următoare îți vom prezenta tot ce trebuie să știi despre coroanele dentare și care este diferența dintre acestea și fațete dentare sau alte metode de înlocuire a dinților naturali.
De ce se confecționează și montează coroanele dentare?
Dinții naturali pot suferi daune din diferite motive. Pe lângă leziuni, dinții își pot deteriora forma naturală din cauza cariilor netratate.
O coroană dentară pe de altă parte poate fi folosită pentru a restaura forma naturală a unui dinte deteriorat. Ea se cimentează pe loc, pe dintele bine curățat și este permanentă. Există și coroane temporare, dar acestea se folosesc doar pentru un timp scurt, până la fabricarea celor permanente.
Coroanele dentare pot fi fabricate din diverse materiale ca de exemplu: porțelan, rășină, ceramică și zirconiu, metal.
VEZI ȘI Dinți din PORȚELAN sau dinți din ZIRCONIU?
Coroanele metalice – de obicei crom, aur, nichel, paladiu – sunt foarte puternice și rezistente la ciobire și rupere. Dar un mare dezavantaj al lor este culoarea foarte diferită de cea a dinților naturali. Din acest motiv, ele sunt folosite doar pentru dinții din spate, care nu sunt ușor vizibili și nu pentru cei din față.
Coroanele din rășină sunt ieftine, dar au o duritate scăzută, necesitând înlocuire după o anumită perioadă de timp.
Și în final, coroanele din ceramică, zirconiu, porțelan sau porțelan fixat direct pe metal oferă atât rezistență, cât și un aspect frumos, natural. Acestea rezistă foarte bine în timp și pot fi fabricate în așa fel încât să se potrivească perfect cu dinții naturali.
Avantajele coroanelor dentare în zona frontală
Coroanele dentare sunt ideale pentru un dinte care a fost slăbit de carii sau a suferit lucrări dentare extinse, cum ar fi un tratament de canal. Aceste coroane redau dimensiunea, forma, rezistența și aspectul dinților naturali și protejează împotriva bacteriilor care pot provoca degradarea ulterioară.
De asemenea, coroanele dentare pot împiedica dinții deteriorați să se fractureze și să se degradeze în continuare. Acest lucru se aplică atât pentru dinții care au obturații cât și alte lucrări care s-au deteriorat.
Chiar dacă dinții tăi sunt într-o formă decentă, dacă ești o persoană cu antecedente în privința problemelor cauzate de carii, coroanele pot fi o măsură preventivă eficientă pentru prevenirea viitoarelor daună.
În cele din urmă, coroanele oferă beneficiarilor lor un zâmbet frumos. Ele sunt o opțiune excelentă și pentru corectarea defectelor minore pe care le pot avea chiar și dinții perfect sănătoși.
Coroane detare în partea din față
Ca și alte tipuri de coroane, coroanele pentru dinții din față vor acoperi întregul dinte. Ele oferă aceeași protecție de care beneficiază și molarii sau premolarii protejați cu coroane dentare și sunt o opțiune excelentă pentru tratamentele cosmetice.
Dacă dinții s-au decolorat sau s-au deteriorat în urma unui accident, coroanele îi pot face să arate noi. De asemenea, sunt o opțiune fantastică pentru dinții strâmbi și pentru întărirea dinților din față slabi.
Dinții din față pot fi acoperiți și cu fațete dentare. Dacă te interesează poți citi ți articolul despre
4 întrebări frecvente despre fațetele dentare
Se observă coroanele dentare pe dinții din față?
Nu. Coroanele sunt făcute să arate exact la fel ca și ceilalți dinți. Ele au un aspect natural care nu este vizibil în circumstanțe obișnuite.
Coroanele dinților din față sunt foarte subțiri. Ele au mai puțin 2 mm grosime și pentru că sunt mult mai expuse decât coroanele de pe dinții din spate, în cazul lor se folosește cel mai adesea ceramica adică porțelan sau zirconiu.