Category Archives: Coroane dentare

4 motive pentru a veni la dentist în Brașov. Descoperă turismul dentar!

Ești din diaspora și te afli în căutarea unui dentist bun în Brașov sau vrei să experimentezi turismul dentar? Îți oferim 4 motive pentru a-ți alege stomatologul în unul dintre cele mai frumoase orașe din România!

 

1. Servicii stomatologice la standardele clinicilor din București

Am adus în Clinicile DENTAL WEST din Brașov tehnologiile și protocoalele moderne prezente în clincile de lux din capitală. Oferim întreaga gamă de tratamente stomatologice dar la prețuri ajustate comunității brașovene. Lucrăm într-o echipă multidisciplinară formată din medici dentiști generaliști și specialiști și asistente medicale, pregătiți pentru a răspunde oricărei situații clinice.

Pentru un diagnostic precis am creat Centrul Radiologic DENTAL WEST unde putem realiza toate investigațiile imagistice din sfera stomatologică. La ora acutală, nu se poate discuta de servicii de calitate fără a investi în tehnologie și în materiale moderne.

  Ești curios să afli cum se realizează stomatologia modernă?

 

 2. Vizitează orașul!

Dacă te numeri printre vizitatorii de weekend ai Brașovului sau a pasionaților de munte cu siguranță și pe tine te-a prins farmecul peisajelor și străduțelor medievale din Brașov. Orașul are multe de oferit în ceea ce privește oportunitățile de deconectare: de la drumețiile în natură la plimbările pe Republicii sau pe muntele Tâmpa. Pentru iubitorii de sporturi e iarnă sau ciclism Poiana Brașov reprezintă cea mai frumoasă stațiune montană din România deschisă turiștilor atât iarna cât și vara.

În cazul în care îți dorești un remake complex al zâmbetului tău,  fii sigur că nu te vei plictisi pentru câteva zile aici!

Câte zile ar trebui să petreci în Brașov? Timpul variază în funcție de tratamentele de care ai nevoie, care ar putea consta în implanturi dentare, coroane dentare sau fațete. Pentru implantul dentar este nevoie de 2 vizite: o consultație în care cu ajutorul Computerului tomograf se măsoară densitatea și dimensiunile osului, și etapa chirurgicală de inserare a implantului. Pentru coroanele din zirconiu sau ceramică este nevoie, în principal, tot de două vizite: etapa de pregătire a dinților (sau șlefuire) și etapa de cimentare definitivă a coroanelor dentare. Toate etapele pot dura de la câteva zile la 1 sau 2 săptămâni, în funcție de complexitatea cazului.

3. Suntem aproape de tine!

Clinicile DENTAL WEST din Brașov sunt localizate în 4 puncte cheie din oraș, astfel încât să poți ajunge ușor de oriunde ai fi cazat. Două clinici se află în centrul orașului iar două sunt situate în apropierea intrărilor principale din Brașov. Fiecare clinică se află foarte aproape de o parcare sau de o stație de autobuz.

Vezi locațiile clinicilor Dental West AICI.

4. Ai o urgență dentară?

Poate sunteți doar într-un city break la munte dar aveți nevoie imediată de un dentist. Preluăm urgențe dentare din Brașov și din orașele vecine: Predeal, Sinaia, Bran, Codlea, Hărman etc. În cazul în care prezentați una din următoarele situații: durere, sâgerare sau infecție puteți suna la oricare din clinicile DENTAL WEST și vom face tot posibilul să vă găsim un loc în cel mai scurt timp la unul dintre colegii noștri.

Află mai multe despre urgențele dentare!

Dinți din porțelan sau dinți din zirconiu? Care este diferența?

Coroane din ceramică sau coroane din zirconiu

Coroanele dentare sunt printre cele mai populare tratamente stomatogice care îmbunătățesc starea noastră de bine și ne oferă bucuria de a zâmbi cu încredere. Atât coroanele de ceramică cât și cele din zirconiu reprezintă soluții de lungă durată pentru problemele estetice și funcționale.

În acest articol încercăm să răspundem la cele mai des întâlnite întrebări din partea pacienților despre coroanele dentare.

Ce sunt coroanele dentare?

Când avem nevoie de o coroana dentară?

Care este diferența dintre coroanele din zirconiu cele din ceramică?

Cum îngrijim un dinte care a fost acoperit de o coroană?

Ce preț au coroanele dentare?


Ce sunt coroanele dentare?

Coroanele dentare reprezintă o variantă de restaurare a unui dinte și fac parte din categoria tratamentelor protetice. Ele au rolul de a proteja un dinte tratat sau compromis din punct de vedere al rezistenței dar reprezintă și o soluție estetică excelentă. Coroanele dentare sunt confecționate din diferite materiale: ceramică (porțelan), zirconiu, metal sau combinații dintre acestea. Fiecare dintre ele vine cu proprietăți diferite și cu indicații pentru situații specifice.

coroane dentare ceramica Brasov

Când am nevoie de o coroană dentară?

Atunci când un dinte a suferit o distrucție mare iar structura rămasă nu mai poate susține o restaurare de tip obturație (plombă) se recomandă acoperirea dintelui cu o coroană dentară care îi va oferi rezistență și o protecție bună dar și un aspect estetic îmbunătățit. De asemenea, se pot corecta diferite defecte estetice de culoare, formă sau dimensiune.

Indicațiile coroanelor dentare

  • Carii profunde care au distrus mult din structura dură a dintelui
  • Fracturi coronare
  • Traumatisme
  • Dinți foarte abrazați
  • Defecte genetice de structură- dinți casanți
  • Dinți de dimensiune mai mică decât omologii lui (indicație estetică)
  • Modificări mici de poziție ( indicație estetică)

Care este diferența dintre coroanele din zirconiu cele din ceramică?

Coroanele din ceramică

Coroanele din porțelan, sau coroanele din ceramică, sunt prima variantă când ne dorim un rezultat estetic. Ceramica se integrează perfect printre dinții naturali putând să înșele chiar și un ochi cunoscător. Fiecare dantură este unică, are diferite culori și diferite grade de transparență care pot fi reproduse cu ajutorul ceramicii. Ceea ce face coroanele din ceramică atât de asemănătoare cu smalțul natural este translucența acestui material. Datorită translucenței dintele pare mai luminos și mai alb.

Coroanele integral ceramice sunt indicate doar pentru zona frontală, vizibilă atunci când zâmbim sau vorbim. Acestea sunt contraindicate în zona posterioară unde realizăm masticația deoarece se pot fractura.

Coroanele din zirconiu

Zirconiul sau dioxidul de zirconiu este un material modern și foarte rezistent la forțele masticatorii. De aceea, coroanele din zirconiu sunt recomandate în special pentru zona posterioară (premolari și molari) pentru a menține funcția masticatorie și pentru a evita fracturile. Pentru pacienții care prezintă dinți abrazați sau obișnuiesc să scrâșnească dinții acest material este singurul indicat pentru realizarea unor coroane de protecție. În ultimul timp zirconiul a devenit materialul de elecție pentru suportul coroanelor ceramice înlocuind cu succes metalul inestetic din coroanele mixte.

Coroanele din zirconiu placat cu ceramică

Zirconiul este mai opac decât ceramica dar reprezintă o variantă estetică excelentă atunci când este placat cu un strat de ceramică. Coroanele din ceramică pe zirconiu (porțelan pe zirconiu) sunt indicate în zona frontală cât și în zona posterioară și combină perfect proprietățile estetice ale ceramicii și rezistența la fractură a zirconiului.  Au durată de viață lungă și nu produc reacții alergice la nivelul gingiilor.

Vrei sa afli mai multe despre coroanele dentare realizate în clincile Dental West?

dinti de portelan coroane zirconiu Brasov

Cum avem grijă de dinții acoperiți cu coroane?

Înainte de tratamentul protetic medicul stomatolog se va asigura că dintele sau dinții care urmează să fie acoperiți de coroane sunt tratați corect și nu prezintă mobilitate. Ulterior aplicării coroanelor revine în grija pacientului să mențină o igienă bucală cât mai corectă. Periajul dentar de 2 ori pe zi timp de 2 minute cu periuța electrică sau 6 minute cu periuța manuală alături de folosirea aței interdentare reprezintă mijloacele clasice de igienă dentară. Alături de acestea se recomandă folosirea dușului bucal și prezentarea la controlul de rutină la medicul stomatolog o data la 6 luni.

Află cum să rămâi cu dinții tăi până la 90 de ani!

Ce preț au coroanele dentare?

În funcție de dificultatea cazului și de necesitatea unor tratamente premergătoare aplicării coroanelor dentare, costul unui tratament protetic poate varia. Coroanele dentare reprezintă unul dintre cele mai populare tratamente stomatologice iar tehnologia de ultimă oră a adus coroanele dentare din zirconiu și din ceramică într-un stadiu accesibil și rapid. Acestea ar trebui privite ca o investiție de lungă durată în sănătatea și în încrederea noastră.

 

În concluzie, coroanele dentare moderne sunt realizate din ceramică, zirconiu sau zirconiu placat cu ceramică. Proprietățile și prețul coroanelor sunt diferite dar toate variantele vă permit obținerea unor dinți albi superbi care să îndeplinească în totalitate dorințele și nevoile dumneavoastră.

Cât plătim pentru un dinte de porțelan?

coroana dentara

Daca sunteti în situația de a avea nevoie de o coroană dentară („un dinte de porțelan”) va trebui să decideți impreuna cu medicul dentist care este cea mai bună soluție pentru dumneavoastră. Acest lucru presupune înțelegerea faptului ca exista diferite tipuri de coroane dentare cu costuri diferite.

Pentru cerințe estetice ridicate cele mai bune coroane sunt cele integral ceramice și cele din porțelan pe zirconiu. Acestea pot mima culoarea și transluciditatea dinților naturali, integrandu-se perfect printre ceilalți dinți de pe arcada. Mai mult decât atât, tehnicianul le poate realiza diferite detalii anatomice adaptate în funcție de forma și aspectul dorit de pacient.

O altă variantă este cea a coroanelor metalo-ceramice care au un miez metalic placat cu un un strat de ceramică. Acestea sunt funcționale în ceea ce privește masticația și vorbirea dar reprezintă un compromis din punct de vedere estetic. Culoarea nu se poate individualiza și sunt mult mai opace, dând astfel aspectul de “dinte fals”. Pe de alta parte, prețul lor este cel mai convenabil.

În ceea ce privește etapele realizării unei coroane dentare, acestea sunt de obicei cuprinse între 2 și 4 vizite la medicul dentist.

1. Consultația
consultatie stomatolog

Într-o prima etapă medicul trebuie să decidă dacă aveți într-adevăr nevoie de o coroană dentară sau se poate opta pentru o variantă mai conservatoare cum ar fi obturația(plomba). Este necesara o radiografie dentara pentru dintele sau dintii care ar urma sa aiba o coroana dentara. Tot în această ședință vi se va explica întreaga procedură, timpul și prețul coroanei.

2. A doua vizită

In a doua vizita se pregatesc dintii pentru viitoarea coroana. Se fac tratamente de canal pentru dintii care vor fi acoperiti cu coroana dentara. dintelui care ar presupune indepartarea si distrugerea coroanei. Medicul dentist va înregistra culoarea și va șlefui dintele pentru viitoarea coronă, adică îl vă prepara prin frezare. Pentru confortul pacientului șlefuirea se poate realiza sub anestezie locală. Tot acum, doctorul va lua și amprentele pentru a trimite tehnicianului dentar toate informațiile necesare.

/

3. Proba coroanei

În caz că este nevoie de anumite modificări în ceea ce privește forma și culoarea, coroana se va retrimite în laborator pentru ajustări. Dacă totul este pe placul pacientului atunci se poate trece direct la cimentare în aceeași ședință.

4. Cimentarea

Aceasta reprezintă fixarea coronei definitiv în cavitatea bucală și adaptarea ei astfel încât pacientul să o simtă ca făcând parte din ansamblul dentar existent.

Acestea sunt doar informații generale menite să vă orienteze în ceea ce privește terminologia și protocoalele medicale dar nu substituie discuția cu medicul dentist adaptată cazului dumneavoastră. Sperăm că v-au fost utile iar pentru orice sfat și detalii suplimentare referitoare la coroanele dentare vă așteptam în clinicile noastre!

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.