Category Archives: Articole

Parodontoza este o afecțiune a țesutului de susținere a dinților. Tratamentul se bazează inițial pe igienizarea corectă a cavității bucale. Ulterior, există tratamente complexe chirurgicale și nechirurgicale.

Citește mai multe aici:  Boala parodontală sau parodontoza explicată pe limba pacienților

Pentru a diagnostica parodontoza, medicul tău stomatolog poate proceda în felul următor:

• Examinarea istoricului medical pentru a identifica orice factori care ar putea provoca apariția parodontozei. Exemplele includ administrarea anumitor medicamente care provoacă uscăciunea gurii;
• Examinarea gurii pentru a verifica dacă există placă sau tartru ori dacă gingiile sângerează;
• Măsurarea spațiilor dintre gingii cu un instrument. La o gură sănătoasă, aceste spații au de obicei între 1 și 3 milimetri, dar dacă sunt mai mari, pot indica niște probleme parodontale;
• Efectuarea de radiografii dentare pentru a verifica dacă există pierderi osoase.

Medicul stomatolog poate evalua gravitatea bolii acordându-i un grad și pe baza acestei evaluări va stabili o metodă de tratament.

Parodontoza modalități de tratament

Tratamentul poate fi efectuat de un medic stomatolog sau un medic specialist in parodontologie. Un medic parodontolog este un specialist în bolile gingiilor.

Scopul tratamentului este de a curăța temeinic buzunarele din jurul dinților și de a preveni deteriorarea țesutului gingival și a osului din jur. Ai cele mai mari șanse de succes dacă respecți o rutină de îngrijire orală cât mai bună și ții sub control afecțiunile medicale care pot afecta sănătatea orală.

Tratamente nechirurgicale pentru parodontoză

Dacă parodontoza nu este avansată, tratamentul poate implica proceduri mai puțin invazive, precum:

• Detartrajul care elimină tartrul și bacteriile de pe suprafața dinților și de sub linia gingiei. Se pot folosi diferite instrumente, un laser sau un dispozitiv cu ultrasunete.
• Netezirea suprafețelor de la bază dinților. Acest lucru ajută la prevenirea acumulării ulterioare de tartru și bacterii. De asemenea, ajută gingiile să se atașeze din nou în jurul dinților;
• Antibioticele pot ajuta la controlul infecției bacteriene. Acestea pot fi sub forma unui gel care conține antibiotic și se pune direct la baza dinților. Uneori sunt necesare și antibiotice orale pentru a elimina bacteriile care provoacă infecții.

Tratamente chirurgicale pentru parodontoză

Dacă suferi de un grad avansat de paradontoză, s-ar putea să ai nevoie de o intervenție chirurgicală mai complexă. Aceasta presupune efectuarea unor incizii la nivelul gingiei și curățarea în profunzime a tartrului subgingival. Acest lucru expune rădăcinile dinților pentru o detartrare mai profundă. Paradontoza cauzează adesea pierderi osoase, ceea ce poate presupune remodelarea acestuia înainte de coaserea țesutului gingival. După vindecare, pacientul va observa că este mai ușor să curețe zonele din jurul dinților și să mențină astfel gingiile sănătoase.

De asemnea, când pierzi țesut gingival, linia gingiilor se retrage, expunând astfel rădăcinile dinților. Este posibil ca într-unele cazuri să fie nevoie de o întărire a țesutului deteriorat. Acest lucru se face, de obicei, prin îndepărtarea unei cantități mici de țesut de pe cerul gurii sau folosind țesut dintr-o altă sursă și atașându-l la locul afectat – grefă de țesut moale.

Grefa osoasă este o procedură care se efectuează atunci când paradontoza distruge osul din jurul rădăcinii dintelui. Grefa poate fi făcută din bucăți mici de os, sau osul poate fi făcut din material artificial sau donat. Grefa osoasă ajuta la prevenirea pierderii dinților prin ținerea acestora pe loc. De asemenea, servește ca o platformă pentru regenerarea osului natural.

Regenerare ghidată a țesuturilor este de asemenea o metodă eficientă de tratament. Acest lucru permite refacerea osului care a fost distrus de bacterii. Pentru această procedură medicul stomatolog plasează un tip special de material între os și dinte. Materialul împiedică țesutul nedorit să crească în zona de vindecare, permițând oaselor să crească înapoi.

Administrarea de proteine care stimulează refacerea țesuturilor. O altă abordare presupune aplicarea unui gel special pe o rădăcină dentară bolnavă. Acest gel conține aceleași proteine care contribuie și la dezvoltarea smalțului dentar și stimulează creșterea oaselor și a țesutului sănătos.

Cum să menții o rutină orală sănătoasă pentru a preveni apariția parodontozei?

Ca să previi apariția parodontozei spală-te pe dinți de două ori pe zi și după fiecare masă.

Folosește o periuță de dinți moale și înlocuiește-o cel puțin o dată la trei luni.

Ia în considerare și utilizarea unei periuțe de dinți electrice, care poate fi mai eficientă în îndepărtarea plăcii și a tartrului.

Folosește de asemenea și ața dentară în fiecare zi. Dacă ți se pare complicat să folosești ață dentară standard, încearcă una cu suport. Este mult mai simplu de utilizat.

Dacă ți-a plăcut acest articol citește și:

Boala parodontală sau parodontoza explicată pe limba pacienților

Un zâmbet frumos întotdeauna a reprezentat un atu pentru persoanele care îl posedă. Oamenii au pus dintotdeauna preț pe dantură și interesul lor pentru dinți a condus la inventarea unor diferite soluții de înlocuire a dinților naturali lipsă. Poate că credeai că sunt o invenție modernă, dar, de fapt, implanturile dentare există de secole. Se pare că cele mai vechi implanturi dentare similare cu cele din ziua de azi datează chiar din secolul al VII-lea d. Hr.

Cu toate acestea, implanturile din ziua de azi sunt cu mult diferite față de cele ale strămoșilor noștri. Dacă apelezi acum la o clinică stomatologică specializată în implanturi, așa cum este Dental West, vei avea parte de o experiență deloc dureroasă. Dar primele intervenții de acest fel nu numai că dureau, ci se bazau pe niște practici barbare, uneori chiar fatale.

Implanturile în Antichitate

În urmă cu 4000 de ani, chinezii obișnuiau să sculpteze din bambus niște cuie din lemn de bambus pe care le băteau direct în maxilar pentru a înlocui dinții lipsă. Aproximativ 2.000 de ani mai târziu, egiptenii au adoptat o practică similară, numai că în loc de bambus ei foloseau metale prețioase. Cel mai vechi implant metalic a fost găsit la un rege egiptean care a trăită în jurul anului 1000 î.Hr. Arheologii au găsit, de asemenea, numeroase cranii cu dinți artificiali din fildeș de elefant sau pietre prețioase rare precum jadul.

În 1931, dr. Wilson Popenoe, împreună cu soția sa Dorothy Popenoe, au făcut o descoperire bizară în Honduras. Au găsit acolo craniul unei tinere care avea trei dinți lipsă și în locul lor un implant tip punte confecționat din scoică șlefuită în așa fel încât să imite structura dinților.

Astăzi, tehnologia modernă a transformat implanturile dentare în cea mai convenabilă soluție pentru persoanele cu dinți lipsă.

Cum s-a schimbat designul implanturilor dentare de-a lungul timpului?

Înainte de a fi inventate implanturile moderne de titan, principala provocare a medicilor dentiști reprezenta respingerea de către organism a materialului străin. În secolul al XVIII-lea, cercetătorii au folosit un amestec de aur și aliaj pentru a crea implanturi dentare. Din păcate, aceste experimente s-au dovedit un eșec, dar au deschis porțile către cercetări mai fructuoase în anii următori.

În anii 1800, profesioniștii din domeniul stomatologic au experimentat cu numeroase materiale, inclusiv argint și porțelan. Un medic a folosit un implant de porțelan care avea un disc de platină. Cu toate acestea, eforturile s-au dovedit în zadar pentru că osul respingea toate materialele utilizate. Un implant de succes presupune fuzionarea permanentă a unui implant în osul maxilarului printr-un proces numit osteointegrare.

De-a lungul anilor 1900, mulți medici au încercat diferite materiale, dar niciunul nu a oferit rezultate pe termen lung. În 1913, dr. E.J. Greenfield a încercat să folosească aur de 24 de karate ca implant. Apoi, doi frați, dr. Alvin și Moses Strock, au încercat să folosească dispozitive de fixare din Vitallium după ce au constat că acest material se folosește pentru implanturile osoase de la nivelul șoldului. Dispozitivele medicale create de ei au avut o viață mai lungă și astfel, cei doi frați au devenit primii oameni care au reușit cu succes un implant în osul maxilarului.

Când au devenit populare implanturile dentare?

În 1952, chirurgul ortoped și profesor de cercetare Dr. Per-Ingvar Brånemark a pus bazele implanturilor dentare moderne. În timpul unui studiu privind vindecarea și regenerarea oaselor, el a implantat o bucată de titan pe femurul unui iepure. Nu a putut să-l îndepărteze, deoarece titanul se contopise cu osul. Astfel, el a descoperit din greșeală că implanturile realizate din titan au o rată de succes mai bună și a tras că această tehnologie ar putea fi utilă în stomatologie.

După experimente suplimentare, a folosit titanul pentru a înlocui un dinte lipsă la unul dintre pacienții săi în 1965 și a fost un succes. Această descoperire a reprezentat o descoperire semnificativă pentru industria implanturilor dentare. El a continuat să publice mai multe studii prin care explica beneficiile utilizării titanului în implanturile dentare. Datorită Dr. Per-Ingvar Brånemark, implanturile dentare s-au îmbunătățit de-a lungul anilor pentru a deveni ceea ce sunt astăzi.

Implanturile din ziua de azi

De la descoperirea făcută de Dr. Per-Ingvar Brånemark, titanul a fost folosit masiv pentru confecționarea implanturilor dentare. Până acum au fost inserate peste 7 milioane de implanturi după sistemul Brånemark și mult mai multe fabricate de companii.

Implanturile dentare continuă să fie fabricate din titan de calitate superioară și modelate astfel încât să poată fi fixate în siguranță de osul maxilarului. Implanturile dentare se fabrică acum sub forma unui șurub din titan care fuzionează în os. După vindecarea acestuia se introduce o coroană dentară peste implantul propriu-zis. Deși această metodă implică o serie de riscuri, este totuși cea mai bună și cea mai de succes metodă de fixare a implanturilor.

Dacă ți-a plăcut acest articol vezi și:

5 sfaturi pentru un implant dentar de succes

Știai că mai mult de un sfert din toate persoanele din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare suferă de probleme dentare determinate de neglijență. Acest lucru se datorează faptului că tratamentele dentare sunt destul de costisitoare, dar o bună parte se datorează și temerilor nefondate față de procedurile medicale și dezinformării cu privire la acestea.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor știu ce presupun coroanele dentare și faptul că ele pot fi montate atât pentru învelirea și protecția unui dinte natural deteriorat și slăbit, dar și direct pe implanturile dentare înlocuind astfel dinții naturali pierduți.

Pe de altă parte, când vine vorba de dinții din față, mulți pacienți se arată sceptici deoarece nu știu că astfel de coroane pot fi confecționate pentru orice fel de dinți, nu doar pentru molari sau premolari.

În rândurile următoare îți vom prezenta tot ce trebuie să știi despre coroanele dentare și care este diferența dintre acestea și fațete dentare sau alte metode de înlocuire a dinților naturali.

De ce se confecționează și montează coroanele dentare?

Dinții naturali pot suferi daune din diferite motive. Pe lângă leziuni, dinții își pot deteriora forma naturală din cauza cariilor netratate.

O coroană dentară pe de altă parte poate fi folosită pentru a restaura forma naturală a unui dinte deteriorat. Ea se cimentează pe loc, pe dintele bine curățat și este permanentă. Există și coroane temporare, dar acestea se folosesc doar pentru un timp scurt, până la fabricarea celor permanente.

Coroanele dentare pot fi fabricate din diverse materiale ca de exemplu: porțelan, rășină,  ceramică și zirconiu, metal.

VEZI ȘI Dinți din PORȚELAN sau dinți din ZIRCONIU?

Coroanele metalice – de obicei crom, aur, nichel, paladiu – sunt foarte puternice și rezistente la ciobire și rupere. Dar un mare dezavantaj al lor este culoarea foarte diferită de cea a dinților naturali. Din acest motiv, ele sunt folosite doar pentru dinții din spate, care nu sunt ușor vizibili și nu pentru cei din față.

Coroanele din rășină sunt ieftine, dar au o duritate scăzută, necesitând înlocuire după o anumită perioadă de timp.

Și în final, coroanele din ceramică, zirconiu, porțelan sau porțelan fixat direct pe metal oferă atât rezistență, cât și un aspect frumos, natural. Acestea rezistă foarte bine în timp și pot fi fabricate în așa fel încât să se potrivească perfect cu dinții naturali.

Avantajele coroanelor dentare în zona frontală

Coroanele dentare sunt ideale pentru un dinte care a fost slăbit de carii sau a suferit lucrări dentare extinse, cum ar fi un tratament de canal. Aceste coroane redau dimensiunea, forma, rezistența și aspectul dinților naturali și protejează împotriva bacteriilor care pot provoca degradarea ulterioară.

De asemenea, coroanele dentare pot împiedica dinții deteriorați să se fractureze și să se degradeze în continuare. Acest lucru se aplică atât pentru dinții care au obturații cât și alte lucrări care s-au deteriorat.

Chiar dacă dinții tăi sunt într-o formă decentă, dacă ești o persoană cu antecedente în privința problemelor cauzate de carii, coroanele pot fi o măsură preventivă eficientă pentru prevenirea viitoarelor daună.

În cele din urmă, coroanele oferă beneficiarilor lor un zâmbet frumos. Ele sunt o opțiune excelentă și pentru corectarea defectelor minore pe care le pot avea chiar și dinții perfect sănătoși.

Coroane detare în partea din față

Ca și alte tipuri de coroane, coroanele pentru dinții din față vor acoperi întregul dinte. Ele oferă aceeași protecție de care beneficiază și molarii sau premolarii protejați cu coroane dentare și sunt o opțiune excelentă pentru tratamentele cosmetice.

Dacă dinții s-au decolorat sau s-au deteriorat în urma unui accident, coroanele îi pot face să arate noi. De asemenea, sunt o opțiune fantastică pentru dinții strâmbi și pentru întărirea dinților din față slabi.

Dinții din față pot fi acoperiți și cu fațete dentare. Dacă te interesează poți citi ți articolul despre

4 întrebări frecvente despre fațetele dentare

Se observă coroanele dentare pe dinții din față?

Nu. Coroanele sunt făcute să arate exact la fel ca și ceilalți dinți. Ele au un aspect natural care nu este vizibil în circumstanțe obișnuite.

Coroanele dinților din față sunt foarte subțiri. Ele au mai puțin 2 mm grosime și pentru că sunt mult mai expuse decât coroanele de pe dinții din spate, în cazul lor se folosește cel mai adesea ceramica adică porțelan sau zirconiu.

Rezecția apicală: ce este și când se recomandă? 

În zilele noastre, unul din principalele scopuri ale medicilor stomatologi este să trateze dinții naturali și să-i păstreze cât mai mult timp pe arcadă. Din multe puncte de vedere extracția dinților este considerată o măsură extremă și, dacă are alternative, medicul dentist va face orice ca s-o evite până în ultimul moment. 

Ce este rezecția apicală? 

Alături de tratamentul de canal, rezecția apicală este una din cele două cele mai utilizate alternative ale medicilor dentiști la extracția dentară. Prin rezecția apicală se înțelege o procedură medicală care presupune îndepărtarea chirurgicală a focarelor de infecție din vârful rădăcinii dintelui sau dintr-o zonă apropiată acestuia.  

La rezecția apicală se apelează în general atunci când tratamentul de canal nu a avut succes sau din anumite motive anatomice nu se poate efectua. 

De cele mai multe ori, rezecția apicală se efectuează pe canini și incisivi și se evită în cazul molarilor, dinți cu mai multe rădăcini. În termeni de specialitate, această operație se numește apicectomie. 

Pentru ca rezecția apicală să aibă succes, pacientul trebuie să apeleze la medicul dentist cât mai curând, imediat ce constată că se confruntă cu o problemă la nivelul cavității bucale, sau, în mod ideal, să meargă la dentist înainte să aibă o problemă majoră și să solicite măcar două controale de rutină pe an.   

Dacă dintele este foarte afectat și deteriorarea osoasă este mai mare de un centimetru în diametru, atunci rezecția apicală nu poate avea succes și în astfel de situații, de cele mai multe ori, medicii dentiști recomandă pacienților lor alte metode de tratament. 

Pentru a crește șansele de succes ale unei rezecții apicale și implicit ale salvării unui dinte afectat, este important ca o dată pe an să beneficiezi la sugestia medicului de un control radiologic prin care se pot depista în timp util eventualele chisturi care pot apărea la rădăcina dinților. 

Pe de altă parte, neglijarea problemelor dentare pe termen lung și a semnalelor de alrmă, conduc la un proces patologic care face imposibilă implementarea metodelor de conservare a dinților.

Când ar trebui să beneficiezi de o rezecție apicală? 

Dacă medicul dentist descoperă la rădăcina unui dinte o formațiune ca un chist sau un granulom, atunci cel mai probabil îți va recomanda o rezecția apicală. De asemenea, dacă dintele tău este afectat, dar nu există acces la canalul radicular pentru a-l trata, indiferent dacă este vorba de o anomalie congenitală, de existența unui pivot radicular sau de o coroană dentară, atunci se va apela la o rezecție apicală. 

De cele mai multe ori rezecțiile apicale devin necesare din cauza chisturilor prezente la rădăcina dinților. Chisturile arată ca un sac umplut cu lichid, în general puroi, iar pentru pacient cauzează o serie de probleme cum ar fi: un disconfort continuu, ganglioni limfatici umflați, cefalee etc. 

Când este contraindicată rezecția apicală? 

Există și situații în care rezecția apicală este contraindicată, dar nu putem stabili niște tipare clare fără un consult stomatologic efectuat în acest sens.  

De obicei, rezecția apicală este contraindicată pacienților ai căror dinți sunt excesivi de mobili, care au tulburări de coagulare a sângelui, care au un proces canceros în organism sau care se confruntă cu imunodeficiențe în stadii avansate de evoluție. 

De asemenea, rezecția apicală este contraindicată și persoanelor care suferă de boli cronice severe cum ar fi: diabetul zaharat, bolile cardiace ischemice, hipertensiunea, astmul și multe altele.

Nu se poate efectua o operație de rezecție apicală nici dacă există fisuri în rădăcina dintelui afectat, sau dacă rădăcinile dintelui adiacent sunt foarte apropiate de rădăcina dintelui afectat. 

Dar cum am menționat și în rândurile de mai sus, fiecare pacient are o situație diferită și, concret, doar un medic specializat în astfel de operații îți poate spune dacă poți sau nu beneficia de o rezecția apicală. 

De reținut!

Chisturile, principala cauză pentru care dinții noștri pot avea nevoie de o rezecție apicală, se pot dezvolta fără a determina apariția niciunui tip de simptome. De aceea, controalele de rutină sunt extrem de importante și nu ar trebuie neglijate de nicio persoană care pune un accent deosebit pe sănătatea dinților săi!